O CRUCE CA NISTE ARIPI...
Am invatat sa ma bucure durerea cu care plec dintr un loc sau altul. De langa un om sau altul! E semn ca, de fapt, ai invatat sa iubesti de adevaratele - nu ramai cu orice pret si, cu riscul de a te judeca si executa, eliberezi de povara pe toti si totul in juru ti si te pui tu sa duci "crucea"! E semn ca incepi sa iei hotarari, sa traiesti, sa existi! Apoi intervine un fel de lege a compensatiei: intotdeauna intalnesti pe cineva in cale care ti ia crucea si ti o cara, pentru ca are nevoie ca tu sa i o cari pe a lui... Si tot asa - se anuleaza unele pe altele, apar cruci noi, oameni noi, carari noi... pana la urma despre asta este, de fapt, vorba in viata! Si daca esti suficient de curajos sa cari mereu alta si alta cruce, fiecare drum o sa cladeasca ceva si mai puternic in tine... (si asta e inceputul spiritualitatii: momentul cand ti se deschid portile spre Ceruri si vezi cu uimire infinitul din spatele lor. Infinit pe care ti l zavora orgoliul, judecata, intunericul si moartea din tine. Pe mine, sincer, ma sperie infinitul asta. Dar stiu cat de greu mi ar fi sa ma intorc inapoi, sau, si mai grav, sa raman blocata la poarta, intre doua lumi. Si faptul ca "vezi" doua lumi nu insemana nebunie, " il fericesc pe cel de intelege" )
Tuturor celor de langa care am plecat le a fost mai bine fara mine, semn ca hotararea a fost inteleapta, oricat de mult a durut! Si toti mi au zambit cu drag la un moment dat, cand ne am mai intersectat in carare, singuri, ducandu ne crucea. Alta cruce! Nimeni n a stiut niciodata toate motivele care m au facut sa plec! Intotdeauna au fost 3! Ei au stiut doar maxim 2 dintre ele! Si tot mi au zambit! Pe al treilea, norocosii, il descopera undeva pe parcurs si invata astfel si ei, sa iubeasca cu adevarat, sa renunte, sa plece cand e de plecat, sa ramana doar cand e de ramas si sa existe! Oricat de "grea" ar fi crucea care le sta atarnata de spate... ca niste aripi:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu