despre chicD10...
interviul apărut zilele trecute pe RFB
...
chicD10 este o stare... O mulţime de campanii, diferite ca stil, target si abordare. Redescoperim, reciclăm, reinventăm şi reinterpretăm lumea noastră... cum ne pricepem, cand si cum simtim. Fara pretentii de absolut!
Cine este Zarali? Zarali este brand managerul campaniei chicD10. Un nume inventat prin inversare şi prescurtare. Mi l-a scris pe nisip, la mare, acum mai mulţi ani, un prieten (în Photoshop ulterior) Mi-a spus mereu că mi-l împrumută doar dacă-l voi folosi într-un act de creaţie. El e adeptul lucrurilor valoroase prin simplitatea lor, a modestiei creatorului, pentru ca opera lui să poată străluci nestingherită. Şi foarte pretenţios când vine vorba de a-şi scoate pălăria…şi asta mă obligă! Am împrumutat numele atunci când am început să ne jucăm de-a chicD10. Chiar dacă nu este cu precădere un act de creaţie artistică, îmbinăm mai multe forme de expunere ce vor dezvolta latura creativă a unui concept. În plus, la adresa http://www.chicd10.blogspot.com/ trebuia să fie mereu cineva acasă. O gazdă prietenosă, îmbrăcată întrun halat haute couture, servind ceai şi făcându-vă turul unei… idei!
chicD10 este un brand care concepe si promovează evenimente, colecţii, expoziţii. E fan al autenticitatii şi invită la spectacol… de imagine şi exprimare! Nu numai pe domeniul fashion. Concret? Zarali este de fapt inversarea prescurtată prieteneşte pentru Alina Zară, area manager al revistei de lifestyle Push Magazine, absolventă a unei Academii de Artă, dar cu un CV îngroşat de experienţă şi “papucit” pe partea de jurnalism şi P.R.
Când a apărut ideea ChicD10? Ideea chicD10… încă perfecţionăm conceptul! Este vorba despre o stare de bine in primul rând. O stare de bine pe care o transmitem diversificat. Este vorba apoi despre ceva (orice) chic, de 10 (ca şi valoare) şi care să aibă un preţ simbolic de 10 euro. E un fel de combinaţie de cod de bare cu rezonanţa fashionable a cuvântului chic. Poate fi o rochie, o bijuterie, un obiect de artă, o creaţie de orice natură. Ioana Voicu (mauVErt) se gândea la un schimb prietenesc de hăinuţe. Am împrumutat ideea de la ea şi am început să o dezvoltăm. Pentru moment am demarat “campania de reciclare cu stil”, prin intermediul căreia vrem să împărtăşim tuturor fascinaţia momentului în care descoperi, pe te miri unde, obiecte vestimentare care-ţi taie respiraţia. Nu sunt fashion addicted, îmi place povestea din spatele unui obiect vintage. Îmi place să o descopăr şi să o spun. În felul meu. chicD10 şi tot ceea ce generează acest brand, este felul nostru de a spune astfel de poveşti. chicD10 nu este un brand cu manual şi strategie de dezvoltare pe termen lung. E inspiraţie şi… transpiraţie! Vă poate confirma Claudiu Enescu (mauVErt) – cu care am cărat zilele trecute o ladă de zestre, bicicleta şi o mulţime de produse autentice româneşti pe care le-am adus cu un camion, le-am şters de praf cu periuţa, am sortat sute de bijuterii “reciclate”, am etichetat zeci de produse şi am aranjat decorul pentru Luxury Vintage Ceremony. Într-o singură zi! Aş vrea ca toată lumea să înţeleagă că chicD10 nu poate fi definit deoarece a fost creat pentru a suporta mereu noi şi noi extensii. Care să vă surprindă…
Care este conceptul campaniei “Recicleaza cu stil ” ? Reciclează cu stil este campania care promovează ideea de a face curăţenie în garderoba personală şi a dărui hainele si obiectele vintage chic, la care putem renunţa, unei campanii care ulterior le promovează, face pictoriale cu ele, expoziţii, colecţii, defilări şi prezentări… evident în cele mai grozave şi bine gândite combinaţii! Reinventează hainele în ţinute atât de chic încât posesorul abia le mai recunoaşte. Nu alegem orice, nu promovăm decât produse valoroase prin povestea, linia, materialul şi spectaculozitatea lor. Ne plac lucrurile chic!
Către ce tipuri de proiecte vreţi să direcţionaţi o parte din banii obţinuti?După ce terminăm de reciclat, aranjat, reinventat şi reinterpretat, punem totul în vânzare. Teoretic, pentru că ajungem să iubim fiecare piesă şi să adunăm în atelier zeci de lucruri pe care le “rezervăm pentru data următoare”. O parte din banii adunaţi în aceste campanii acoperă costurile de producţie ale proiectului şi dezvoltarea lui, iar majoritatea îi folosim în scopuri caritabile. Cum simtim, cand simtim...
Ce evenimente “ChicD10″ mai pregătiţi ? Ce mai pregătim? Multe… o colecţie de tricouri cu mesaj din toate oraşele mari ale lumii, una de “antichităţi, fashion şi artă populară”, o alta de lux, târguri, expoziţii, evenimente, campanii, defilări, chiar şi spectacole de teatru, clipuri video… Doamne-ajută! Timp să fie. Şi înţelepciune să facem alegerile cele mai bune. Cu fiecare pas înainte ni se deschid alte 10 căi chic. Şi din fiecare se ramifică alte 10. E foarte important să crezi în ceva: eu cred în Dumnezeu. Şi de aici pleacă toate lucrurile frumoase din viaţa mea. De aici pleacă chicD10! Mi-ar plăcea să avem la un moment dat un atelier într-o casă la munte, pe care încep să il pregătesc, în care să se mănânce bine, să se doarmă la fel şi să se creeze. Cu o biserică în apropiere şi cu uliţe liniştite. Cu un telefon fix şi… ok, şi ceva net din când în când! În rest… numai bine!
Ce buze frumoase are Zarali ... O mai fi observat cineva?
RăspundețiȘtergereFoarte faina povestea voastra. Foarte interesanta si Zaralyna. E singura???
RăspundețiȘtergereEu ma rezum sa apreciez conceptul in sine! Admir foarte mult oamenii care au idei si stiu sa le si transforme in realitate. Aici avem un exemplu clar! Si eu chicr stiu ce vorbesc.Pe mine ma uimeste de fiecare data. O singura chestie nu-mi place: Nu se opreste niciodata sa ... "traiasca"! succesuri:)))Loredana:)
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase ideile voastre, un concept absolut deosebit.
RăspundețiȘtergereExista posibilitatea sa va donez cateva obiecte, doua camesoaie brodate, de colectie, si doua trei bijuterii handmade?
Ce ziceti, pentru proiectele voastre?
corina, trimite mi un e mail pe allinazara@yahoo.com ca sa ne identificam si sa luam legatura persnal. Multumim de aprecieri:)
RăspundețiȘtergereminunata fata. te iubim. agentii:)
RăspundețiȘtergere